Hitchhiking to LOM

Trebuia sa ne organizam pe echipe, de preferat cate doi. Sansele sa opreasca cineva sa te duca mai departe fiind mai mari, am facut repede echipele de cate doi, ne-am facut planul si itinerariu, am printat ceva harti apoi am incercat sa gasim ceva informatii despre locul in care vom merge. Am ales LOM, la 157km de Øyer mergand E61, un drum judetean cum ar veni pe la noi. Norvegia nu prea are autostrazi, la fel ca in Romania doar ca ei nu prea au avut nevoie si au si un teren dificil. Dar nu-i nici o problema, de cand cu criza, au decis sa-si mute activitatea( pentru ca au ceva probleme cu porturile inchise sau neproductive) lucrand la infrastructura incepand in felul asta sa faca autostrazi.

Drumurile lor nationale sunt cam pe la noi exceptand gropile mari, zapada fiind singurul dusman al soferilor. Toate masinile sunt deja echipate cu anvelope de iarna cu crampoane, dar toate, aici chiar nu te joci cu vremea rea. Zapada de exemplu prin zona in care stau a depasit acum un an si 3 metri iar drumul pana in Øyer arata ca un tunel care din cand in cand avea probleme cu peretii laterali. In cazul asta daca vremea-i rea si ramai cu masina pe acolo, adica in “tunel”, este posibil sa nu o mai gasesti in cateva ore (daca ai pana sau ceva de genul, nu ai unde in alta parte unde sa o lasi)

Sa revenim la aventura cu hitchhiking-ul. Totul incepe intr-o statie de benzina din Tertten, la 14 km de Øyer unde eu si Valentina cu care am facut echipa am asteptat vreme de 30-40 minute.

Un Chrysler van opreste in dreptul nostru si ne invita in masina. Se scuza omul de deranjul din masina, arunca tot ce avea pe scaunele din fata in spate si gata, pornim la drum. Am facut prezentarile (dar nu ma intrebati cum il chema ca au norvegienii niste nume!), apoi am inceput sa vorbim , despre una despre alta, despre task-ul nostru si ca sunte studenti aici in Norvegia, etc. Am aflat ca iarna in Norvegia nu-i ca vara si ca isi doreste foarte mult sa plece in Spania si sa se stabileasca acolo. De ce?….pentru ca isi dorea sa locuiasca intr-o zona mai calda!

Am ajuns in Otta, acolo am schimbat E61 cu 15. Am coborat in statia de benzina ne-am urat cele bune si ……..

Aici n-am mai avut norocul din Tretten, ningea, ploua si n-am asteptat prea mult, 3 spre 4 ore, chiar nu mai stiu dar deja ma gandeam unde sa inoptam in Otta. Gandeste pozitiv,  mi-a venit in minte si dupa 10 minute un domn ne invita sa mergem cu el dar se scuza putin  ca trebuie sa asteptam pana alimenteaza si mananca si el ceva.

Nici de data asta n-am retinut numele, un domn detul de dragut care se descurca binisor cu engleza, ii placea sa vorbeasca, sa ne povesteasca despre Norvegia, sa afle despre Bulgaria si Romania. Bulgaria interesa in mod special pentru ca avea o fata acolo. Cunostea multe despre politica si viata de zi cu zi a bulgarilor.

Am ajuns in centru orasului Lom, un oras turistic. Alegerea nu a fost prea inspirata dar a meritat.

Tinta noastra a fost biserica din lemn ce dateaza din secolul 12. Dar biserica fiind mai mult un monument, bine conservat avea program de vizita, asa ca n-am facut decat sa ne invartim in jurul ei si sa luam cateva poze. Sa nu mai spun ca aveam de gand sa petrecem noaptea in biserica. Credeam ca-i cam ca pe la noi. Am aflat ca Norvegienii nu sunt prea credinciosi sau mai bine spus nu prea au treaba cu biserica, la care merg doar pentru a oficia o nunta sau ceva de genul.

Am decis sa cautam totusi un loc in care sa ne petrecem noaptea, ploua, ningea, era deja foarte tarziu, 4.30-5.00, deja nu mai vedeai tipenie de om pe strada. Da, pare ciudat dar asa e. Am presupus ca daca iesim putin din oras vom da de fermieri si vom gasi noi ceva sau pe cineva care sa ne gazduiasca peste noapte. Aha, si acum incepe aventura. Am inceput sa sunam din usa in usa, majoritatea nu vorbeau engleza, erau fermieri batrani. Am inteles ca sunt in general cam speriati sa vada pe cineva la poarta si se mai intampla sa te trezesti cu politia pe cap.

Nu va suparati , cineva este la poarta mea si imi este frica. Stati linistita in casa, vom trimite indata un echipaj. Da si doamna se mai linistita isi vede de treburile casei (in general oameni astia se culca foarte devreme). Intunericul se lasa si nici o speranta ca vom gasi ceva. Asa  a si fost si uite cum trebuia sa scot o solutie salvatoare.

Gasim o veche ferma transformata inntr-un foarte scump hotel, in fata, peste drum,  o magazie. Am dat putin tarcoale, dar cu grija sa nu ne vada cineva sa sune la politie, si am gasit in sfarsit ceva un adapost, ceva paie si cam atat.

Am aranjat repede un culcus am scos o foaie de cort si o patura, sacul de dormit si asa echipat ca de pe drum incaltat m-am bagat in sacul de dormit si chiar ca n-a mai contat ca nu exista fereastra, usa si decat un acoperis deasupra capului.

Pe bune de nu am dormit bine, pana la 9 dimineata cand, in liniste, sa nu ne auda cineva, am strans tot si am iesit usor cu aparatul in mana ca niste turisti care fac poze.

Am mai facut o tura prin oras, pe la biserica care era tot inchisa, am mai facut niste poze si ne-am postat iara in statia de benzina.

In nici 20 de minute o doamna ne face cu mana, uracam in masina si uite numai de cat am ajuns iara in Otta. Am mai dat o tura prin magazine, am mancat un corn apoi ne-am luat rolul in serios…..si am mai stat 3-4 ore pana cineva sa ne intrebe: Va e frica de caine asta?.. il cheama ursu(in suedeza nu mai stiu cum ii spunea)

……..nuuuuu cum sa nu, iubesc cainii (dar numa’ sa mergem). In fine am ajuns in Øyer unde in lipsa de telefon am decis sa mergem pe jos cam 17 km pana la hotel. Cineva sa indurat sa ne mai scurteze drumul cu 5 km asa ca pe la 19.00 am ajuns si noi in Hornsjoe.

~ prin viorel pe octombrie 10, 2009.